Pagina principala / Noutăţi / Programe de suport în primii ani de viață pentru copiii cu cerințe educaționale speciale prezentate la Orășelul European 2018

Programe de suport în primii ani de viață pentru copiii cu cerințe educaționale speciale prezentate la Orășelul European 2018

14 mai 2018

Și în acest an, de Ziua Europei, echipa AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” a participat la activitățile desfășurate în cadrul Orășelului European 2018. Împreună cu Centrul educațional pentru copii ”Ingenium” au fost organizate mai multe acțiuni de promovare, prin ateliere de creație, face painting și concursuri, a programelor de suport în primii ani de viață pentru copiii cu cerințe educaționale speciale: Makaton, Portage, Mellow Parenting și Comunicarea prin muzică. Acestea sunt dezvoltate în cadrul Proiectului susținut de UE "Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață".

Evenimentul a avut ca scop promovarea valorilor europene și familiarizarea publicului cu proiectele și asistența oferită de UE pentru Republica Moldova.

Programele menționate sunt implementate de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Consiliile raionale din 5 raioane: Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni. Obiectivul general al acestuia este de a asigura accesul copiilor cu necesități speciale, cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani și familiilor acestora la programe de suport, dezvoltate în cadrul proiectului dat. Proiectul în valoare totală de 680,000 euro este finanțat de Uniunea Europeană.