Pagina principala / Noutăţi / Cu suportul UE, specialiștii care dezvoltă Programele Portage și Makaton s-au întrunit la Chișinău pentru schimb de experiență

Cu suportul UE, specialiștii care dezvoltă Programele Portage și Makaton s-au întrunit la Chișinău pentru schimb de experiență

12 iulie 2018

Parteneriate pentru fiecare copil în colaborare cu Ministerul Educației și APL au întrunit timp de 3 zile, la Chișinău, specialiștii care participă la dezvoltarea Programelor de suport în primii ani de viață pentru copii cu nevoi speciale, Portage și Makaton. Scopul acestui eveniment a constat în schimbul de experiență și diseminarea bunelor practici obținute la nivel de fiecare cele 5 raioane implicate in procesul de pilotare. Evenimentul a fost moderat de un expert în domeniu din Marea Britanie.

Programele menționate fac parte din cele patru programe de suport în primii ani de viață pentru copiii cu cerințe educaționale speciale: Makaton, Portage, Mellow Parenting și Comunicarea prin muzică desfășurate de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” în cadrul proiectului “Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață”.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Consiliile raionale din 5 raioane: Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni. Obiectivul general al acestuia este de a asigura accesul copiilor cu necesități speciale, cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani și familiilor acestora la programe de suport, dezvoltate în cadrul proiectului dat. Proiectul în valoare totală de 680,000 euro este finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectele care se referă la această ştire