Pagina principala / Noutăţi / Programul de educație parentală ”Mellow Parenting” va fi implementat în Republica Moldova

Programul de educație parentală ”Mellow Parenting” va fi implementat în Republica Moldova

13 septembrie 2016

Programul este lansat în premieră în Republica Moldova şi are scopul de a sprijini părinții în dezvoltarea competențelor parentale la diferite etape de dezvoltare a copilului, începînd cu cea prenatală, şi pînă la vîrsta prescolară. Programul ”Mellow Parenting” se bazează pe principiile de atașament, învăţare socială și teoria comportamentului cognitiv.

”Mellow Parenting” este preluat din Marea Britanie și va fi implementat, pentru început, în șase regiuni ale ţării. În acest sens, în perioada 13-16 septembrie curent, cu susținerea a doi experți internaționali în domeniul programului ”Mellow Parenting”, la Chișinău se desfășoară un atelier de instruire pentru viitorii practicieni din mun. Chișinău, care vor fi licențiați să desfăşoare programul dat. În urma instruirii, practicienii vor fi sprijiniţi să recruteze părinţi, să conducă și să evalueze ședinţele de grup cu aceștia.

Prezentă la deschiderea atelierului, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a menționat faptul că ”Înțelegem tot mai mult cît de important este sprijinul în primii ani de viaţă ai copilului pentru a-i asigura o dezvoltare sigură şi sănătoasă. Tocmai din aceste considerente este important să oferim familiei suportul necesar la momentul potrivit, prin asigurarea accesului ei la servicii ce ţin, inclusiv de dezvoltarea abilităților parentale”, a spus doamna ministru.

Rezultatele programului Mellow Parenting, desfăşurat în Scoţia în anii 2013 şi 2014, arată o reducere semnificativă a cazurilor de depresie și anxietate la părinţi, o creștere a încrederii în sine la aceștia, o scădere a comportamentului negativ la copii, precum și o reducere a numărului certurilor, ca urmare a comportamentului provocator.

Instruirea menționată este desfășurată de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în cadrul proiectului de dezvoltare a ”Mellow Parenting” finanțat de World Childhood Foundation. În celelalte 5 regiuni: Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni, Programul este desfășurat cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Proiectului ”Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață.