Pagina principala / Noutăţi / Parteneriate pentru fiecare copil a lansat şirul de instruiri pentru desfăşurarea programului educaţional destinat copiilor din familiile afectate de alcoolism

Parteneriate pentru fiecare copil a lansat şirul de instruiri pentru desfăşurarea programului educaţional destinat copiilor din familiile afectate de alcoolism

27 martie 2015

Pe parcursul lunii martie curent, AO “Parteneriate pentru fiecare copil” (PPFC) a organizat un şir de instruiri pentru formarea persoanelor care vor realiza programul de asistenţă psiho-socială pentru copii din familii afectate de alcool. În acest scop au fost selectate şi instruite în jur de 30 de persoane din raioanele în care va fi pilotat acest program: Ungheni, Orhei, Călăraşi,Teleneşti şi Făleşti. Acestea vor activa în calitate de moderatori pentru două grupuri de beneficiari ai programului: copii şi adulţi.

Programul menţionat este unul educaţional, cu efecte terapeutice şi este orientat spre două categorii de beneficiari: adulţi şi copii cu vîrsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, care au în familie pe cineva dependent de alcool. Programul are drept scop schimbarea atitudinii copilului faţă de situaţia proprie şi situaţia în familie, schimbarea comportamentului copilului în familie, îmbunătăţirea stării psiho-emoţionale a copilului din familia afectată de consumul de alcool, îmbunătăţirea autoaprecierii, realizarea mai bună în şcoală, comunitate şi grupurile de copii, prevenirea consumului de alcool de către copii ş.a.

Moderatorii urmează să identifice beneficiarii, să organizeze grupurile, după care să desfăşoare întâlnirile în grup. Durata cursurilor va fi de două ore. Pe lângă activităţile de grup, vor putea fi realizate şi şedinţe individuale. Participarea la program este gratuită.

Moderatorii de grup au fost selectaţi în bază de concurs public, desfăşurat în fiecare din cele cinci raioane menţionate, aceştia fiind din diferite domenii de activitate, ei fiind studenţi, profesori, educatori, asistenţi sociali, psihologi şcolari, manageri ai serviciilor şi ONG-urilor locale. Criteriul cel mai important de selectare a fost experienţa şi capacitatea de lucru cu grupurile de copii şi maturi.

Programul de asistenţă psiho-socială pentru copii din familii afectate de alcool este implementat în Republica Moldova, începând cu anul curent, după modelul Ersta Vandpunkten din Suedia, care are la bază un program similar desfăşurat, începând cu anul 1977, în SUA. În Suedia acest program se desfăşoară cu suc¬ces din anul 1989 şi a cuprins, până în prezent, în jur de 1200 de copii.

Atelierul de lucru a fost organizat în cadrul Proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil”, implementat de PPFC, cu suportul financiar al USAID.

Proiectele care se referă la această ştire