Elena Tutunaru este asistent social comunitar în satul Vorniceni. Ea se arată încrezătoare în privința Spațiului Prietenos Familiei, lansat recent în localitate. "Cred că cel mai mare avantaj pentru părinți este că aici ei sunt ascultați, îndrumați și în același timp, sunt implicați în luarea deciziilor care îi vizează. Faptul că li se cere părerea îi face să se simtă apreciați. Această implicare îi motivează să participe activ la fiecare întrevedere".
În cadrul proiectului pilot de consolidare a familiei, inițiat de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova (MMPS) cu sprijinul Inițiativei globale Changing The Way We Care (CTWWC), A.O. Parteneriate pentru fiecare copil (P4EC), au fost create Spații Prietenoase Familiei în patru localități, arondate Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru: s. Vorniceni (r-nul. Strășeni); com. Coșnița (r-nul Dubăsari); s. Bardăr (r-nul Ialoveni) și com. Hîrtopul Mare (r-nul Criuleni).
Programul de consolidare a familiei pilotează activități de prevenire a riscurilor față de copii, precum și de mobilizare comunitară pentru sprijinul familiilor. Acest program a fost dezvoltat în vederea perfecționării metodologiei privind furnizarea programelor de sprijin familial primar în cadrul Serviciului Social de Sprijin pentru Familiile cu Copii (SSF) din Moldova.
Spațiile prietenoase familiilor oferă asistentului social și membrilor echipei multidisciplinare din comunitate, un mediu primitor și accesibil în care toate familiile cu copii pot participa la activități. De asemenea, este un mediu agreabil în care familiile pot accesa resurse pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Spațiile prietenoase familiilor sunt amplasate în incinta primăriilor din localitate, iar primarii au un rol esențial în mobilizarea resurselor și promovarea activităților ce sporesc reziliența familiei.
De menționat că, asistenții sociali din localitățile care participă în cadrul programului pilot de consolidare a Serviciului Social de Sprijin pentru Familiile cu Copii primesc suport metodologic și resurse necesare pentru realizarea activităților și programelor centrate pe nevoile comunității.
Prezentă la la evenimentul de lansare a Spațiului Prietenos Familiei din s. Vorniceni, r-nul Strășeni, Anastasia Gruzin, șefă adjunctă a Direcției politici de protecție a drepturilor copilului şi familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a subliniat că consolidarea familiilor și prevenirea separării este o prioritate pe agenda guvernamentală. "Inaugurarea acestui spațiu vine într-un moment crucial, reflectând angajamentul statului de a pune familia în centrul politicilor de protecție a copilului. Comunitățile puternice și unite contribuie la crearea unui mediu mai rezilient și favorabil pentru dezvoltarea copiilor".
După organizarea primelor activități cu familiile și copiii din s. Vorniceni în Spațiul Prietenos Familiei, Elena Tutunaru, care a muncit la realizarea acestui proiect, a remarcat valoarea și potențialul acestei resurse pentru relaționarea eficientă a asistentului social cu familiile din comunitate, și pentru dezvoltarea unor rețele de suport.
Doamna Tutunaru a împărtășit un exemplu elocvent de mobilizare, solidaritate și susținere la nivel de comunitate, cînd un grup de părinți care au participat la primele activități organizate în cadrul noului spațiu, au exprimat îngrijorarea privind deficiențele de comunicare pe care le au copiii lor de vârste mici. Elena Tutunaru, fiind promotorul acestei inițiative, cu susținerea localnicilor, a sesizat primarul localității și alte instituții publice locale privind necesitatea de a angaja un logoped în sat. Prin acest exemplu, Doamna Tutunaru subliniează că "această formă de sprijin la nivelul comunității ne ajută să anticipăm nevoile, să ne mobilizăm și să intervenim înainte ca problemele să se agraveze".
Proiectul pilot de eficientizare a sprijinului familial primar din cadrul serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii inițiat de MMPS în colaborare cu CTWWC este implementat de AO Parteneriate pentru fiecare copil (P4EC). Natalia Semeniuc, coordonator de proiect în cadrul P4EC, împărtășește viziunea comună privind conceptul spațiilor prietenoase familiei și menționează că după o evaluare minuțioasă a activităților de sprijin familial primar în cadrul spațiilor prietenoase familiei se va decide dacă este oportun de a extinde implementarea acestui model la scară națională. "Aceste spații sunt mai mult decât simple locuri de adunare; pe termen lung, vor fi locul unde bate inima comunității, devenind vitale pentru consolidarea legăturilor de familie și promovarea rezilienței comunității".
Inițiativa Globală Changing the Way We Care (CTWWC) este implementată de Catholic Relief Services și Maestral International, în colaborare cu alți parteneri globali, naționali și locali, care, împreună, își unesc eforturile pentru a schimba modul în care îngrijim copiii din întreaga lume. În Republica Moldova, CTWWC este implementat în parteneriat cu CCF Moldova, Keystone Moldova, Parteneriate pentru Fiecare Copil și în colaborare cu Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
CTWWC este finanțat parțial de Alianța Pentru Dezvoltare Globală a USAID și a Fundația GHR.
Doriți să aflați mai multe? Contactați Changing the Way We Care la info@ctwwc.org sau vizitați changingthewaywecare.org.
©2024 Catholic Relief Services. Toate drepturile sunt rezervate. Acest material nu poate fi reprodus, afișat, modificat sau distribuit fără permisiunea scrisă prealabilă a deținătorului drepturilor de autor. Pentru a obține acordul, adresați-vă la adresa electronică info@ctwwc.org. Fotografiile din această publicație sunt folosite doar în scopuri ilustrative; ele nu implică un anumit statut de sănătate sau de îngrijire rezidențială din partea niciunei persoane care apare în fotografii.
Elaborarea acestui produs media a fost posibilă datorită suportului generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul este responsabilitatea Changing the Way We Care și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al USAID sau al Guvernului Statelor Unite.