Pagina principala / Noutăţi / MANAGEMENTUL DE CAZ. GHID DE SUPORT PENTRU APLICARE PRACTICĂ

MANAGEMENTUL DE CAZ. GHID DE SUPORT PENTRU APLICARE PRACTICĂ

19 mai 2017

Acest ghid este destinat asistenților sociali din cadrul serviciilor sociale adresate familiilor și copiilor. Ghidul propune o versiune standardizată a metodologiei managementului de caz, care este o metodologie unică, de bază pentru toate serviciile sociale și este utilizată de către toți asistenții sociali implicați în prestarea serviciilor de asistență socială. Metodologia managementului de caz, în versiunea dată, pune accentul pe consolidarea familiei și pe dezvoltarea competențelor acesteia, având ca finalitate asigurarea bunăstării pentru fiecare copil.

În contextul sistemului integrat de servicii sociale, unul dintre elementele principale ține de integrarea metodologei de lucru, ceea ce va crea o premiză pentru asigurarea mecanismului de referire. În rezultat, „circularea” copilului/cazului prin rețeaua de servicii sociale (alternative, de plasament, de zi) nu va impune ca fiecare serviciu să înceapă lucrul cu evaluarea de la zero, dar va folosi informația primară colectată la nivel de comunitate.

Acest ghid a fost elaborat pentru a asigura implementarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale bazate pe managementul de caz. Ghidul își propune să ofere îndrumări cu privire la metodologia de aplicare a managementului de caz, în scopul asigurării bunăstării copilului prin consolidarea familiei acestuia. Ghidul promovează ideea unei abordări coordonate și împărtășite, utilizarea unui limbaj comun de către toți specialiștii din sectoarele sus-numite privind identificarea îngrijorărilor, evaluarea necesităților, aprobarea acțiunilor și monitorizarea rezultatelor în baza indicatorilor de bunăstare a copilului. Abordarea propusă situează copilul în centrul intervenției, concentrându-se pe un limbaj prietenos lui și pe proceduri de management de caz comune pentru toate serviciile sociale adresate copilului și familiei.

MANAGEMENTUL DE CAZ. GHID DE SUPORT PENTRU APLICARE PRACTICĂ

Proiectele care se referă la această ştire