Pagina principala / Noutăţi / Foișorul sănătății inaugurat în ograda școlii din Pripiceni, Rezina

Foișorul sănătății inaugurat în ograda școlii din Pripiceni, Rezina

20 august 2019

Copii, părinți, profesori, autorități publice locale din Pripiceni, Rezina s-au adunat, astăzi, la foișorul din ograda gimnaziului pentru a discuta despre importanța educației pentru sănătate a tinerilor din comunitatea lor. Astfel ei susțin campania ”Educația pentru sănătate-dreptul meu, alegerea mea”, lansată anul trecut și continuată în 2019. Foișorul a fost pictat de profesori și elevi cu mesaje și imagini de promovare a educației pentru sănătate.

Școala din Pripiceni, Rezina este una din cele 15 școli din raioanele Cahul, Orhei, Rezina, Făleşti şi Ungheni care sunt parte a campaniei menționate și care au primit mini-granturi pentru promovarea educației pentru sănătate în comunitatea lor. Începând cu anul 2018, în total, 37 localități din aceste raioane participă în cadrul Programului UNFPA de promovare a educației pentru sănătate a tinerilor, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, A.O. Parteneriate pentru Fiecare Copil și Centrul Educațional PRO DIDACTICA.

Ludmila Negară, directorul Gimnaziului Pripiceni, a mulțumit tuturor celor care au contribuit ca acest proiect să fie desfășurat și în școala pe care o reprezintă și a spus că ”Suntem foarte bucuroși că am câștigat acest proiect, iar datorită mini-grantului oferit vom putea procura aparataj necesar pentru desfășurarea evenimentelor în școală. Dar cel mai mult ne bucură că disciplina opțională ”Educație pentru sănătate” a fost solicitată, pentru anul următor de studii, de elevii claselor VI,VII și a IX-a”, a menționat doamna director.

Prezentă la eveniment, șefa Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Rezina, Lilia Lazăr, a subliniat disponibilitatea autorităților publice locale de a susține, în continuare, comunitățile în mobilizarea lor de a avea tineri sănătoși.

Acțiuni similare: expoziții de desene, TVC, teatru social, flash-mob-uri, zugrăvirea spațiilor publice etc. vor fi organizate și în celelalte 14 localități. În toamna anului 2018, peste 5,600 părinți, profesori, tineri, reprezentanți ai autorităților locale și alți membri ai comunității au participat la activități similare desfășurate în cele cinci raioane.

“Educația pentru sănătate” este o disciplină opțională și se predă elevilor din clasele I-XII în baza solicitării. În anul de studii 2018 – 2019 peste 19, 000 de adolescenți au solicitat să învețe această disciplină, ceea ce constituie doar 10% din numărul total de adolescenți care au nevoie de astfel de informații.