Pagina principala / Noutăţi / Directorului "Parteneriate pentru Fiecare Copil" i-a fost înmânat un premiu pentru contribuţia în transformarea vieţilor copiilor lipsiţi de îngrijire părintească

Directorului "Parteneriate pentru Fiecare Copil" i-a fost înmânat un premiu pentru contribuţia în transformarea vieţilor copiilor lipsiţi de îngrijire părintească

30 mai 2012

Directorului Parteneriate pentru fiecare copil i-a fost înmânat un premiu pentru contribuţia în transformarea vieţilor copiilor lipsiţi de îngrijire părintească.

Luni, pe 21 mai, EveryChild a găzduit un lunch foarte special la Lansdowne Club din Londra, organizând evenimentul „10 din 10”.


Evenimentul a întrunit oaspeţi din Moldova, Rusia, Etiopia, Malawi şi India, care au sosit pentru a se întâlni cu echipa EveryChild şi susţinătorii săi, precum şi cu un cuplu foarte special în lumea showbiz-ului, pentru a împărtăşi istorii şi experienţe de susţinere şi lucru cu copiii lipsiţi de îngrijire părintească.

Premiul „10 pentru 10” este acordat în cadrul evenimentelor prilejuite de cea de-a 10-ea aniversare a EveryChild, invitaţi fiind susţinătorii din Marea Britanie, oameni de afaceri care au colectat surse atât de necesare beneficiarilor EveryChild, membri ai echipelor din ţările în care EveryChild activează, şi oameni care au depăşit situaţii dificile în copilărie sau în viaţa de familie, dedicându-şi vieţile proprii cauzei nobile de a-i ajuta pe alţii. Printre cei 10 premiaţi se numără şi doamna Stela Grigoraş, directorul Parteneriate pentru fiecare copil — succesorul legal al EveryChild în Moldova, cărei i-a fost înmânat premiul pentru contribuţia în transformarea vieţilor copiilor lipsiţi de îngrijire părintească.