Pagina principala / Noutăţi / Un viitor sigur, fără violenţă, neglijare şi exploatare – pentru copiii din Moldova

Un viitor sigur, fără violenţă, neglijare şi exploatare – pentru copiii din Moldova

14 februarie 2014

Chişinău,5 februarie, 2014

Circa 120 de factori de decizie de nivel naţional şi local, profesionişti, practicieni şi copii din peste 11 raioane ale ţării s-au întrunit la Chişinău, la o conferinţa dedicată dezvoltării la nivel local a sistemelor de protecţie a copilului de abuz, neglijare şi exploatare.

Potrivit Ministrului Valentina Buliga, Guvernul Republicii Moldova și-a asumat angajamente clare de reformare a actualului sistem de protecție a copilului. Acestea au fost transpuse în Legea privind protecția specială a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, curent; proiectul Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenței, neglijării şi exploatării, Regulamentul Serviciului Sprijin Familial etc.

Stela Grigoraş, Directorul AO Parteneriate pentru Fiecare Copil, susţine că, o abordare intersectorială cu responsabilităţi clar definite şi divizate, bazate pe drepturile şi pe interesul superior al copilului. Modelele de prevenire primară şi secundară precum:Serviciul local Telefonul Copilului, Activităţile psihosociale de grup pentru părinţi şi copii, Mecanismul intersectorialde cooperare au putut fi dezvoltate şi integrate in sistemul de protecţie din raioanele Ungheni şi Făleşti, doar datorită valorificării acestei abordări.Ne-am propus să dezvoltăm capacităţi, să elaborăm şi testăm modele de mecanisme de protecție a copilului în scopul integrării lor în sistemul local de protecție a copilului care să informeze politicile şi respectiv să fie diseminate la nivel de întreaga ţară, şi cred că ne-a reuşit, a mai menţionat Doamna Grigoraş.

La conferinţă au participat şi 26 copii-membri ai Consiliilor Consultative ale Copiilor din raioanele Ungheni şi Făleşti, care au luat parte activă în procesele decizionale care s-au desfăşurat în cele două raioane, în ultimii doi ani, inclusiv la evaluarea percepţiilor profesioniştilor privind fenomenulabuzului asupra copiilor şi monitorizarea serviciilor sociale în contextul protecţiei copiilor de acest fenomen. Membrii Consiliilor Consultative a Copiilor au expus opinia copiilor din raioanele lor, propunînd adulţilor mai multe soluţii pentru îmbunătăţirea serviciilor educaţionale, sociale, medicale şi ordinii publice.

Evenimentul a fost organizat de AO Parteneriate pentru Fiecare Copil în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Reprezentanţa Fundaţiei Elveţiene Terre des Homesîn cadrul Proiectului „Crearea la nivel local a sistemelor de protecţie a copilului de abuz, neglijare şi exploatare în Republica Moldova”, implementat cu suportul Oak Foundation.

Proiectele care se referă la această ştire