Pagina principala / Noutăţi / Acțiuni de promovare a educației pentru sănătate a tinerilor în 5 raioane ale țării

Acțiuni de promovare a educației pentru sănătate a tinerilor în 5 raioane ale țării

5 iulie 2019

În perioada iulie – septembrie curent, în 15 localități, din cinci raioane ale republicii: Cahul, Orhei, Rezina, Făleşti şi Ungheni vor fi organizate activități de mobilizare comunitară pentru promovarea educației pentru sănătate a tinerilor. Acțiunile au fost stabilite la ateliere de lucru, cu participarea tinerilor, cadrelor didactice și părinților din cele 15 localități, care, ulterior, vor fi realizate la nivel de fiecare comunitate.

Scopul final al acțiunilor stabilite este de a contribui la creșterea nivelului de conștientizare din partea comunității a problemelor de sănătate și dezvoltare cu care se confruntă tinerii, la identificarea în comun a soluțiilor, precum și la sporirea suportului din partea membrilor comunității (părinților, cadrelor didactice, liderilor religioși, APL, etc.) pentru programe de educație pentru sănătate.

Activitățile vor fi susținute financiar în cadrul Programului de promovare a educației pentru sănătate a tinerilor al UNFPA Moldova, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, A.O. Parteneriate pentru Fiecare Copil, Rețeaua Tinerilor Educatori de la Egal la Egal Y-PEER Moldova și Centrul Educațional PRO DIDACTICA.

În toamna anului 2018, peste 5600 membri ai comunității din aceleași 5 raioane au participat la activități similare desfășurate în alte 22 de localități.