28 octombrie 2015

Maria ŢURCANU,
asistent parental profesionist din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni

„Oferiţi familia Dumneavoastră copiilor care au nevoie de grijă şi dragoste. Deveniţi asistent parental profesionist!”.

Maria ŢURCANU, asistent parental profesionist din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni.

Doamna Ţurcanu este din prima pleiadă de asistenţi parentali profesionişti din raionul Ungheni, atunci când doar câţiva temerari se încumetau să devină „părinţi de profesie”. S-a hotărât să facă acest pas după ce a vizionat un reportaj TV în care era povestită viaţa unei familii care avea în plasament un copil. După toate procedurile necesare, soţii Ţurcanu au luat în plasament o fetiţă de doar doi ani, care a rămas orfană. Doamna Ţurcanu recunoaşte şi acum cu emoţii în glas că nu va uita momentul când a luat fetiţa în braţe, iar micuţa a rămas minute în şir nedezlipită de ea. În familia Ţurcanu s-au născut doar băieţi, iar cei doi părinţi îşi doreau şi o fetiţă. Mama visa să îi poată împleti părul şi să i-l lege cu fundiţe. Necesitatea de a-şi împărtăşi dragostea mai multor copii creştea zi de zi, astfel că familia nu a mai stat pe gânduri şi au luat, pe rând, copii în plasament.

Astăzi soţii Ţurcanu se pot mândri cu 5 fete pe care le-au crescut în calitate de asistenţi parentali profesionişti. Una dintre fete este deja căsătorită şi locuieşte în vecinătate. Are o gospodărie aranjată şi de curând a devenit mămică. Relaţia dintre această tânără şi „părinţii” care au crescut-o, continuă şi acum. Se ajută reciproc şi îşi vor binele, cum se întâmplă într-o adevărată familie.

Asistentul parental profesionist îi îndeamnă pe cei care îşi permit să presteze acest tip de serviciu, să nu ezite în a–şi oferi propria familie acelor copii care au cel mai mult nevoie de căldura şi grija părintească. Doamna Ţurcanu spune că este nevoie de răbdare, fiindcă fiecare copil are caracterul său şi trebuie să-i "găseşti cheiţa care să-ţi permită să ajungi la inima lui".

De la început, vecinii şi rudele nu cunoşteau prea multe despre acest serviciu şi o tot întrebau de ce s-a hotărât să aducă „copii străini” în casă, dar acum situaţia s-a schimbat. Cu toţii au doar cuvinte de laudă pentru fetele, care au fost în familia Ţurcanu, în plasament.

Asistentul parental profesionist nu-şi ascunde emoţiile atunci când povesteşte despre istoriile copiilor pe care i-a avut în plasament.

"Atunci când le afli dramele şi trecutul, nu regreţi nici un minut că le-ai oferit această şansă".

Doamna Ţurcanu se ataşează de fiecare copil pe care l-a îngrijit şi, deşi unii dintre ei nu mai sunt demult în plasament, ea nu uită să-i pomenească pe toţi în rugăciunile ei. Acum, fetiţa care a venit la doi ani este deja mare, învaţă foarte bine, a devenit o adevărată gospodină. Vrea neapărat să-şi continue studiile, să devină cineva în viaţă. De fapt, nu putea fi altfel, având în vedere educaţia aleasă şi exemplul pe care i l-au oferit soţii Ţurcanu. Aceştia sunt convinşi că serviciul APP oferă şanse enorme copiilor care nu au noroc de o familie iubitoare, sau cărora viaţa le-a oferit o altă soartă. Asistentul parental profesionist crede cu tărie că dacă educi un copil, “e mai puţin cu un rău”.

Întrebată de greutăţile pe care le întâmpină un asistent parental profesionist, doamna Ţurcanu a spus că ele există nu doar cu copiii aflaţi în plasament, dar şi cu copiii proprii, aşa că nu poţi delimita unul de altul. Doamna Ţurcanu nu neagă că salariul de asistent parental profesionist este o sursă stabilă de venit, dar care, până la urmă, este investită tot în copil. Se străduie să nu le lipsească nimic celor pe care îi are în plasament, astfel încât să nu să se simtă diferiţi. În casa Domnilor Ţurcanu se păstrează toate menţiunile copilului de care au grijă, iar în ochii şi glasul unui asistent parental profesionist se poate citi, deseori, mai mult decât reuşesc ei să spună.

Fiecare copil trebuie şi merită să fie iubit, îngrijit, iar cei care pot oferi această dragoste, ar putea schimba radical soarta unui copil aflat în situaţie de risc.