12 aprilie 2012

Revenirea acasă

Iulian

Iulian Canga din Măcărești, Ungheni are 14 ani dar se comportă ca un bărbat în toată firea. Adolescentul se pricepe la toate treburile de pe lângă casă și e mâna dreaptă a tatălui său. Gospodăria mare pe care o au cere multă muncă și îndemânare, iar băiatul se bucură că a venit timpul când are și el un loc în familie și poate fi de ajutor. În cei câțiva ani cât s-a aflat la școala auxiliară din Sculeni, Iulian era mai mult un oaspete în casa părintească. În cele două zile cât era în familie nu reușea să învețe mare lucru sau să comunice cu ai săi.

Iulian

Tudor Canga, tatăl lui Iulian își crește singur cei trei copii, dintre care cel mai mare are 16 ani, iar cel mic - 12. Câteva capre, văcuța și prisaca de pe lângă casă le asigură copiilor un meniu variat în fiecare zi. Tudor se consideră un norocos, în afară de venitul pe care îl aduce gospodăria el mai are și o slujbă plătită de stat, lucru mai rar întâlnit într-o localitate rurală.

Iulian care e acum în clasa VIII se bucură că a fost transferat să învețe în școala din sat. Băiatul știe că dacă ar mai fi stat un an la Sculeni ar fi obținut un certificat la absolvire. Chiar dacă nu se ambiționează să facă studii serioase după absolvirea școlii din sat, Iulian spune că s-ar fi simțit înjosit tot restul vieții dacă ar fi absolvit “o școală pentru proști” cum o numește el.

Iulian merge cu plăcere la școala din sat. Deși notele pe care le ia nu sunt nici pe departe strălucite, Iulian nu se supără și știe că data viitoare va trebui să muncească un pic mai mult.

“Nu pot să am note așa de bune ca ceilalți colegi pentru că abia din anul acesta am început să învăț limba străină, chimia, fizica. Chiar și fratele mai mic știe mai multe decât mine”, ne explică el.

Tatăl lui Iulian crede însă că nu notele sunt cele care contează ci faptul că acum baiatul nu mai este rupt de familie.

Iulian a ajuns la Sculeni imediat după clasa I. Pentru că nu a prea mers la grădiniță, când a fost înscris la școală nu știa deloc literele și cifrele. Ocupați cu grijile cotidiene părinții lui s-au lăsat convinși că la școala auxiliară Iulian va reuși să recupereze repede materia la care avea restanțe.

“Pe atunci credeam că îi fac un bine copilului. Dar dacă ar fi să întorc timpul înapoi nu l-aș mai lăsa să plece de acasă și aș învăța împreuncă cu el ca să nu rămână în urmă cu învățătura”, spune Tudor Canga.

Iulian își amintește ziua în care a mers la școala din Sculeni. “Directoarea a venit la noi acasă și m-a luat. Am plâns de nu mai știam ce-i cu mine. La început era tare rău, nu cunoșteam pe nimeni, toți îmi erau străini. Pe urmă m-am deprins, dar, oricum îmi era tare dor de casă... Vroiam să fiu alături de familia mea”.

În fiecare vizită acasă se despărțea de frați și de părinți cu lacrimi în ochi. Își amintește cum odată și-a fracturat mâna și, deși durerea era insuportabilă, se bucura în sinea lui că va putea pleca acasă pentru mai mult timp.

Regimul strict din instituție făcea ca zilele să pară gemene, iar săptămâna - să nu mai aibă sfârșit. Aceeași curte, aceleași fețe și aceleași activități zi de zi. Cei mai norocoși elevi ieșeau uneori după teritoriul instituției, însă nu pentru a merge în excursie ci pentru a munci cu ziua pe la educatori sau profesori. Pentru o zi de muncă un copil primea între 20 și 30 de lei. Băiatul spune cu regret că el nu a fost niciodată să lucreze pe la cineva.

Tatăl său spune că s-a gândit de mai multe ori să-l aducă acasă dar că își făcea griji că băiatul nu se va putea reitegra. Acum, când Iulian are un cadru didactic de sprijin iar profesorii din școală au fost instruiți cum să facă reintegrarea lui mai ușoară, Tudor Canga e fericit să-și știe copilul acasă.

Lilia Mărcuță, asistentul social comunitar privește cu încredere viitorul lui Iulian. “Cu puțin efort băiatul va absolvi nouă clase după care se va ocupa de gospodăria mare de acasă, sau își va continua studiile la o școală profesională. Cel mai important este că acest copil nu va deveni pe viitor o povară pentru comunitate, așa cum s-ar fi putut întâmpla dacă ar mai fi rămas să absolvească școala auxiliară“, mai spune Lilia Mărcuță.