Pagina principala / Noutăţi / O nouă donație din partea Fundației Siol din Irlanda, în valoare de 50000 Euro pentru lupta cu COVID-19

O nouă donație din partea Fundației Siol din Irlanda, în valoare de 50000 Euro pentru lupta cu COVID-19

10 iunie 2020

. 6 centre de plasament pentru persoane cu dizabilități adulte și 2 - pentru copii cu disabilități sunt dotate cu echipament de protecție împotriva noului virus COVID-19. Donația este posibilă grație noului suport financiar, în valoare de 50000 Euro, oferit de Fundația Siol din Irlanda. Suma totală oferită, până în prezent de fundație Guvernului Republicii Moldova, fiind de 100000 Euro. Suportul financiar este gestionat, de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/ de comun acord cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Echipamentul de protecție în valoare de cca 500000 lei: măști chirurgicale, măști cu respiratoare, mănuși chirurgicale, combinezoane, halate medicale, bahile, bonete, ochelari de protecție, viziere, termometre cu raze infraroșii și dezinfectant au fost direcționate la instituțiile:

  • Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din mun. Chișinău;
  • Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din s. Cocieri, r. Dubăsari;
  • Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (adulte) din s. Cocieri, r. Dubăsari;
  • Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (adulte) din s. Bădiceni, r. Soroca;
  • Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (adulte) din mun. Bălți;
  • Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (adulte) din s. Brînzeni, r. Edineț;
  • Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din or. Hîncești;
  • Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din or. Orhei.

Potrivit directorului PPFC, Daniela Mămăligă”în perioada imediat următoare suportul financiar oferit de partenerii din Irlanda va fi direcționat și pentru susținerea familiilor cu copii aflte în situație de risc, care vior fi identificate în cooperare cu autoritățile tutelare din raioanele țării”.

Primul grant, în valoare de 50000 Euro a fost oferit de Fundația Siol Guvernului Republicii Moldova la sfârșitul lunii martie curent, din care au fost procurate echipamente medicale și de protecție pentru mai multe instituții medicale din țară și Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din or. Hîncești. Grație donației, ca urmare a situației create de pandemie, 150 de familii cu copii aflate în situație de risc din 10 raioane au beneficiat de pachete cu produse alimentare și de igienă personală.