Pagina principala / Noutăţi / Atelier de lucru pentru jurnalişti din presa naţională şi locală

Atelier de lucru pentru jurnalişti din presa naţională şi locală

25 mai 2015

"Parteneriate pentru fiecare copil" (PPFC) a organizat un atelier de lucru pentru jurnalişti din presa naţională şi locală, la care au participat reprezentanţi ai MMPSF, ME şi ai APL din cele 11 raioane beneficiare ale Proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil”, implementat de PPFC cu suportul financiar al USAID.

Evenimentul cu genericul "În Parteneriat cu Mass-media Promovăm o Familie Puternică pentru Fiecare Copil" a avut drept scop familiarizarea reprezentanţilor instituţiilor mass-media cu politicile şi reformele implementate de Guvern în domeniul protecţiei sociale a copilului şi dezvoltarea educaţiei incluzive, realizările obţinute şi priorităţile strategice. De asemenea au fost prezentate direcţiile prioritare de activitate ale PPFC, desfăşurate în colaborare cu autorităţile publice centrale şi locale, pentru promovarea reformelor în protecţia copilului.

În cadrul atelierului au fost abordate subiecte ce ţin de realizările şi perspectivele sistemului de protecţie a copilului în Republica Moldova; reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului şi dezvoltarea educaţiei incluzive; rolul AO "Parteneriate pentru fiecare copil" în implementarea reformei în domeniul protecţiei copilului; importanţa participării copiilor în luarea deciziilor, cu prezentarea practicilor pozitive la nivel local şi naţional.

De asemenea, în cadrul atelierului au fost prezentate şi iniţiativele noi, care sunt în proces de pilotare sau urmează a fi pilotate de MMPSF cu suportul PPFC pentru aplicarea cadrului de bunăstare în lucrul cu copiii şi familiile, de către toate sectoarele cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului.

Proiectele care se referă la această ştire