Reorganizarea şcolii-internat din Cahul (prima şi a doua etapă)

01.05.2007 — 31.03.2009
The Project achieved a significant change in the life of the children and young people

Scopul proiectului

EveryChild Moldova a susţinut autorităţile Publice Locale din Cahul să reorganizeze şcoala-internat din Cahul într-un complex de servicii sociale comunitare destinate copiilor orfani şi celor lipsiţi permanent sau temporar de îngrijire părintească. Scopul proiectului a fost de a spori accesul copiilor plasaţi în instituţiile rezidenţiale din Cahul la servicii educaţionale calitative prestate în comunitate, de a-i integra cu familiile şi comunităţile lor către luna iunie 2009.

Obiectivele-cheie au fost următoarele:

  1. Susţinerea autorităţilor din Cahul în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru plasamentul temporar al copiilor lipsiţi de îngrijire părintească;
  2. Facilitarea procesului de integrare socială a copiilor în şcolile generale din comunitate, reintegrarea copiilor în familiile biologice sau plasamentul lor în mediu familial alternativ;
  3. Consolidarea sprijinului comunitar pentru copii şi familii, prevenind astfel instituţionalizarea lor.

Costul acţiuni — 279 156 euro

Donatorii acţiunii:

  • Andreas A David Foundation

Managerul sau partenerul superior:

  • EveryChild Moldova

Rezultat

Proiectul a realizat o schimbare semnificativă în viaţa copiilor şi a tinerilor plasaţi în instituţia rezidenţială, toţi copiii fiind integrat în şcolile generale din comunitate. Numărul copiilor plasaţi în instituţie s-a redus cu 50% de la începutul proiectului în 2007. În prezent de serviciile Complexului beneficiază 70 de copii. 54 de copii au fost reintegraţi în familiile biologice sau extinse. 26 au absolvit şcoala şi au fost susţinuţi în reintegrare socială.

În rezultatul implementării proiectului, profilul şi statutul şcolii internat a fost schimbat din instituţie de învăţământ în una ce prestează servicii sociale. Centrul de plasament este renovat, echipat şi pe deplin operaţional. Circa 90% din specialiştii instituţiei rezidenţiale au fost angajaţi în instituţia reorganizată, astfel proiectul a reuşit să aplice potenţialul deplin al specialiştilor fostei şcoli-internat.

Noua instituţie este 100% finanţată de primăria or. Cahul, şi trebuie să menţionăm că această experienţă este unica în Republica Moldova, ceea ce ne dă curajul să anticipăm o diseminare a acestui model la nivel naţional.