17 decembrie 2014

Nu-şi închipuie viaţa fără fetiţa ei

Irina

Se spune că la 20 de ani viaţa abia începe, cu toate momentele ei frumoase şi cu tot ce poate aduce mai plăcut această vârstă în care omul, deşi se poate considera adult, din punct de vedere fizic, are încă sufletul de copil: naiv şi credul, incapabil de a prevedea interese meschine dincolo de zâmbete şi complimente, cu care poate nu este obişnuit atât de des.

Este şi cazul Irinei, o tânără de 22 de ani, care, de 2 luni este şi mămică. Deşi are probleme de sănătate (are gradul I de invaliditate), Irina a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă, despre care spune că este sensul vieţii ei. La moment, cele două se află într-un centru specializat, ce oferă servicii de sprijin şi suport mamelor să-şi formeze deprinderi de viaţă. Acolo mai sunt şi alte mămici ca Irina, care învaţă, alături de pruncii lor, să ia desinestătător viaţa în piept. Acolo sunt ajutate să-şi dezvolte ataşamentul matern – acea legătură indestructibilă care le leagă pentru totdeauna de copiii lor.

Irina

Irina a trecut de una singură prin „momentul naşterii”. Din păcate, nu avut-o alături pe mama ei, care s-a stins acum 3 ani… şi nici din partea tatălui său nu s-a prea bucurat de susţinere. După ce au pierdut-o pe mama, tata a căzut în patima alcoolului, iar rudele le-au întors spatele. La fel a făcut şi tatăl copilului.

Astfel, cu un copil în braţe, însoţită doar de propriile incertitudini şi cu o dizabilitate pe care trebuie să o înfrunte zi de zi, Irina s-a transformat, fără să vrea, într-o mamă care, asemenea unei leoaice a fost capabilă să-şi infrunte de dragul puiului său, chiar şi pe propriile rude, care încă de la început insistau cu înverşunare pe soluţia unui avort.

Naşterea a adus cu sine o viaţă nouă, noi griji, noi probleme, noi lipsuri. Irina era complet dezorientată. Nu ştia cum să îngrijească copilul, ce să facă atunci cînd copilaşul plîngea, dar cu ajutorul asistentului social din maternitate, tânăra a fost plasată în centrul specializat, unde lucrătorii acestuia o învaţă începând de la cum să îngrijească de copil, pînă la a-şi gestiona micul buget pe care il acordă Organizaţia “Parteneriate pentru fiecare copil”, fondatorul centrului dat în cadrul Proiectului “Prevenirea abandonului copiilor la naştere”cu susţinerea Andreas David Foundation. Lucrătorii centrului spun că Irina se teme permanent că cineva ar decide să-i ia copilul şi face tot posibilul să fie o mamă bună şi responsabilă.

Irina

De curând fetiţa a primit tainele Sfântului Botez, iar cea mai mare bucurie a fost faptul că la acest obicei creştinesc au fost prezente rudele. O altă veste bună este că în aceste două luni a apărut şi tatăl copilului, astfel că poate după plecarea din centru va fi posibil ca ei doi să întemeieze o familie împreună cu fetiţa lor.

Cea mai mare problemă este că după expirarea a şase luni, Irina nu va mai putea să stea în centru şi va trebui să se întoarcă în comunitatea de origine. Acasă însă, însemnă doar o casă, din care lipseşte aproape totul. Şi-ar dori nu atît de multe, un pătuc în care să-şi poată culca fetiţa, o maşină de spălat, care zice ea, i-ar putea oferi mai mult timp pentru a avea grijă de copil. Nu este angajată, dar şi-ar dori un loc de muncă, dar pînă atunci ar mai avea nevoie de hăinuţe pentru copil, scutece, produse alimentare şi de igienă, cîteva haine şi pentru ea.

Dar credem noi că omul sfinţeşte locul, iar acolo unde intră dragostea, acolo unde răsună cântece de copii şi râd pruncii, acolo se află adevăratele valori…

Reprezentanţii centrului spun că în situaţie similară sînt alte trei mămici, care ar avea nevoie de ajutor.

Pentru oamenii de bună credinţă care vor să suţină aceste mame care au decis să-şi păstreze copiii oferim datele bancare.

AO ”Parteneriate pentru fiecare copil”
c.f. 1010620002091
or. Chisinau str. Kogalniceanu 75 ap. 3,7
c/d 2224710SV44031487100
BC'Mobiasbanca - Groupe Societe Generale " S.A. Chisinau
Cod bancar MOBBMD22