9 decembrie 2015

Veronica HAREA,
asistent parental profesionist din raionul Călăraşi

"Asistenţa parentală profesionistă nu înseamnă doar a oferi. Dragostea şi recunoştinţa unui copil care are nevoie de o familie sunt doar căteva din lucrurile pe care le primeşti înapoi!".

Din anul 2011, de când au devenit asistenţi parentali profesionişti, Doamna Veronica şi soţul ei se pot mândri cu 7 copii, pe care i-au luat în plasament, până acum. Aşa cum aveau să ne confeseze mai târziu, au decis să devină asistenţi parentali profesionişti fiind marcaţi de valul de migraţie, în urma căruia tot mai mulţi părinţi „pleacă şi îşi lasă copiii”. Dorinţa soţilor Harea a fost să rămână la ei în ţară, să muncească acasă, să-şi crească şi să-şi educe copiii – pe ai lor, dar şi pe ai altora – acasă. La moment, pe lângă copiii biologici, Ecaterina şi Gheorghe, familia Harea mai are în plasament 2 copii: Mihai şi Andrei (nume schimbate). Ambii sunt fraţi.

Soţii spun că despre Serviciul APP au aflat de la asistentul social din comunitate, dar şi de la o cunoştinţă din sat, care se angajase recent şi era foarte bucuroasă de alegerea pe care a făcut-o.

Familia spune că atunci când cei doi copii au venit în plasament, cel mic nu avea nici măcar doi ani.

"Micuţul avea doar un an şi şapte luni, dar e cuminţel, rar când face capricii. Nici nu m-am gândit vreodată că aş fi putut lua un copil atât de mic în plasament. Ceilalţi copii pe care i-am avut în plasament aveau vârsta de la 7 până la 10 ani. Am vrut să fie de o vârstă mai apropiată cu cea a copiilor mei, pentru a putea împărtăşi interese comune, pentru a se juca împreună".

Doamna Harea povesteşte că cel mai greu îi este să se deprindă cu fiecare copil care ajunge în plasament – nu pentru că ar depăşi-o ca profesionist, ci pentru că sunt multe detalii din trecutul copilului care nu se cunosc. Asistentul parental spune că unii copii sunt mai comunicabili şi atunci e mai uşor pentru cei mari să înţeleagă ce vor, ce le place, ce simt, cu alţii însă, este nevoie de mai multe eforturi, pentru a se apropia de ei.

În cazul acestor doi fraţi, doamna Veronica recunoaşte că aceştia s-au adaptat cel mai uşor şi că de la început s-a legat o relaţie specială între ei şi familie. Cu toţii se percep ca fiind membri ai aceleiaşi familii şi se bucură de momente frumoase împreună.

"Chiar dacă băiatul cel mic nu vorbeşte, noi ne înţelegem foarte bine. Deocamdată, îi vorbesc eu şi îi arăt prin semne. Oricum, cred că cel mai important este că nu avem probleme cu mâncarea. Dacă s-a pus mâncarea pe masă, cel mic îndată îşi caută scăunelul şi nu mai aşteaptă să fie rugat să mănânce" – spune asistentul parental profesionist.

Copiii, la rândul lor, simt căldura de care au parte în sânul acestei familii. Pe parcursul vizitei noastre, Andrei nu a mai coborât din braţele mamei, iar Mihai, ne-a spus că se simte bine în noua lui familie şi că se străduie să fie cuminte, să înveţe bine şi să-i asculte pe cei care, pentru moment, le ţin locul de părinţi.

Mihai spune că se simte foarte bine în compania băiatului asistenţilor parentali, alături de care petrece foarte mult, jucându-se şi practicând activităţile sportive.

Doamna Harea ne povesteşte că de când a venit la ei în familie, Mihai este mai comunicabil şi vorbeşte deschis despre ceea ce îi place să facă. Totodată, asistentul parental admite că adulţii au un rol decisiv în educaţia şi, mai târziu, în devenirea copiilor, mai ales dacă au o funcţie atât de importantă.

"Când am ocazia, vorbesc des cu rudele mele, cu prietenii şi le recomand de fiecare dată să facă şi ei un asemenea gest. Cei de aici din localitate, deja mi-au urmat exemplul, dar în alte localităţi serviciul APP încă rămâne o necunoscută".

Întrebată ce înseamnă această meserie pentru ea, Doamna Harea zâmbeşte stânjenită, căutându-şi cuvintele …

"… Nici nu ştiu cum aş descrie ce simt… este o mare răspundere. Nu este uşor să ai grijă nici de propriii copii… Însă, odată asumată această răspundere, nu mai faci diferenţa. Te ocupi de toţi copiii în mod egal. Oricum, eu mă simt mândră că pot face un bine" – răspunde Doamna Veronica, strângând în palme tălpiţele lui Andrei.