10 noiembrie 2015

Ecaterina ZGUREANU,
asistent parental profesionist din or. Ungheni

"Să fii asistent parental profesionist, înseamnă să iubeşti aceşti copii mai mult decît pe tine însuţi".

Ecaterina ZGUREANU, asistent parental profesionist din Ungheni.

O fată frumoasă cu bucle şi cu o privire blajină ne-a întâmpinat atunci când am păşit pragul casei doamnei Ecaterina Zgureanu. Din discuţii am aflat că tânăra este în plasament, împreună cu fratele ei mai mic şi că face parte dintr-o familie mare, dar care nu poate să-i asigure cele necesare.

Aici, în familia asistentului parental profesionist, a putut face o diferenţă dintre felul în care a fost viaţa ei până la plasament şi condiţiile bune pe care le are acum, pentru a beneficia de o creştere şi educaţie adecvată. Un alt moment plăcut este şi faptul că înregistrează rezultate mai bune la învăţătură, totul a căpătat un sens şi au apărut şi multe vise. Cel mai important dintre ele este cel de a deveni medic, dar şi dorinţa de a-i avea şi pe ceilalţi fraţi aproape.

Odată cu venirea acestor copii în familia sa, copiii biologici fiind plecaţi deja de acasă, viaţa a căpătat un sens şi pentru doamna Zgureanu, care îşi doreşte să facă un bine, să ajute cei doi fraţi să meargă mai uşor şi mai încrezători pe calea vieţii. Cu toate că locuieşte în orăşelul Ungheni, despre acest serviciu a aflat de la cunoştinţele sale din localitatea Condrăteşti, Ungheni acolo unde activează mai mulţi asistenţi parentali profesionişti. Doamna Zgureanu locuia singură, într-o casă mare şi a decis că există loc şi pentru 2-3 copii, de care ar avea grijă, astfel, oferind un rost existenţei sale. Din moment ce i-au intrat în casă, Doamna Zgureanu i-a iubit pe aceşti copii şi nu a mai făcut diferenţă dintre copiii proprii şi cei aflaţi în plasament. Acum, spune asistentul parental profesionist parcă ar avea doi îngeri în casă, care îi bucură existenţa cu activităţile lor cotidiene.

Cu toate că iniţial cei apropiaţi au fost sceptici, doamna Zgureanu nu a renunţat niciodată la decizia sa şi a afirmat mereu că e important felul în care îi educi pe copii şi nu trecutul lor. Asistentul parental profesionist se străduie ca cei doi copii să nu piardă legătura cu familia lor biologică, astfel că unele dintre surorile lor vin în vizită, ţin legătura telefonică cu mama, se văd cu mătuşile lor. Le simte durerea şi-ar dori să facă multe pentru ei ca să-i poată ajuta, nu doar pe cei doi copii, dar şi pe ceilalţi fraţi. Potrivit doamnei Zgureanu, asistent parental profesionist nu poate fi oricine.

"Ca să devii „părinte de profesie” trebuie să ai o inimă mare şi să-i iubeşti pe aceşti copii, poate chiar mai mult decât te iubeşti pe tine însăţi. Trebuie să iubeşti această profesie şi să fii om cu inimă mare"- spune doamna Zgureanu.

Proiectele care se referă la acest reportaj