-
19.03.2025
Aproape 600 de părinți și copii din 10 regiuni ale țării au beneficiat de programe de consolidare a abilităților parentale și sprijin pentru familii: Programele „Mellow Parenting”, Programul de asistență psiho-socială „PANDA” și Programul de educație parentală „PEACE – Părinți Empatici, Asumați, Conștienți și Echilibrați” au fost organizate în cadrul proiectului UNICEF „Fiecare fată și băiat este protejat și împuternicit să își realizeze potențialul cu demnitate”
-
08.06.2023
Cu suportul Uniunii Europene, specialiștii responsabili de disciplina ”Dezvoltare personală” din direcțiile de învățământ din țară, precum și cadre didactice și de conducere, profesori de ”Dezvoltare personală” din r. Nisporeni participă, în zilele de 7-8 iunie curent, la reuniunea metodică cu genericul ”Dezvoltarea personală și bunăstarea elevilor: asistență, intervenție și consiliere”.
-
13.05.2020
150 de familii cu copii aflate în situație de risc din raioanele Cantemir, Călărași, Căușeni, Fălești, Nisporeni, Orhei, Soroca, Sîngerei, Telenești, Ștefan Vodă beneficiază de pachete cu produse alimentare și de igienă personală ca urmare a situației create de pandemie.